Am blana țesută cu fire de aur, și-n ochi îmi sclipesc nestemate
Așa zicea tata când eram un puiuț și mă purta în cârcă pe spate.
“Poruncește, prințesă! Te duc unde vrei. Sunt umilul tău slujitor.”
Stăpâneam peste mulți, mulți motocei și tot regatul era un covor.
Nu-mi amintesc foarte multe de-atunci, eram mică, eram doar un pui
Știu că-l iubeam ca pe-un zeu și voiam să-mi crească mustăți ca-ale lui.
Sunt ani buni de când a plecat să muncescă afară pentr-o viață mai bună
Și vine pe-acasă o dată pe an, dar am uitat cum să fim împreună.
E trist, e bătrân, obosit și stingher, stă singur și tace chitic
E doar eticheta cu prețul plătit ca mie să nu-mi lipsească nimic
E ironic că fix ce-i mai scump n-ai putut de atunci să-mi mai dai niciodată
E greu ca pisică adolescentă să crești fără iubire de tată.

Caut răspunsuri pe podeaua din baie
Mă țin de litieră, când tavanul se-ndoaie
E ușor să te spargi în mici bucăți de oglinzi
Când viața te-mpinge și n-ai de ce să te prinzi

Când mi-a crescut un pic coada și am început să devin din mâță, pisică
A migrat și mama-n străinătate la lucru și am rămas să cresc c-o bunică.
Mi-e greu să m-atașez de ceilalți, când inima-i făcută doar din zdrențe
Și-ncerc să râd, să fac frumos, să fiu drăguță, dar nu sunt decât triste aparențe
Îmi place să ajut, să fiu utilă, mă-nscriu cât pot de des la voluntariat
Și-mi fac prieteni noi cu riscul de-a primi apoi poze indecente pe WhatsApp
Mi-e frică să iubesc, și nu mai vreau, și tocmai am iubit pe cineva
Și-acum încerc să scap de asta și să uit, să uit de fapt că și el mă iubea
Era student și pentru prima oară, tată, mamă, de când ați plecat
Am simțit că poate viața e frumoasă, că locul meu e lângă el, că totu-i minunat
Era relația perfectă, și îmi spunem mereu că totul va fi bine
Dar el a vrut mai mult, eu n-am știut să îi ofer, și a plecat, s-a dus în țări străine.
Cât de ironică e viața asta, tati, și cum îți râde ea în bot, pe bune
Un alt motan pe care l-am iubit cel mai mult, a plecat să colinde prin lume
Lumea asta-I ca o litieră iar noi suntem grăunțe de nisip, dacă te gândești
Unora ne cad în cap rahaturi, ce să faci, n-ai ce să faci, pățești

Caut răspunsuri pe podeaua din baie
Mă țin de litieră, când tavanul se-ndoaie
E ușor să te spargi în mici bucăți de oglinzi
Când viața te-mpinge și n-ai de ce să te prinzi

Aș vrea să pot să spun că școala merge bine, da-n realitate merge greu ca dracu
Pe bancă se văd urme de frustrare și de gheare, și anu viitor m-așteaptă bacu
Și ca și cum aveam nevoie de o dramă, că altfel îmi era destul de bine
Colega mea de bancă cea drăguță, s-a apucat să scoată zvonuri despre mine
Și-acuma toata lumea mă privește ciudat, de parc-aș suferi de nuș ce boală
Și sunt convinși că eu m-ș fi culcat cu soțul unei profe de la noi din școală
Pe bune, dude? Atâta poți? Eu n-am făcut decât să zic că pentru vârsta lui arată bine
Știu c-ai făcut-o ca să te răzbuni, pentru c-al tău iubit s-a-ndrăgostit de mine
Îmi desenez acuma pe lăbuță cu-o lamă ascuțită și subțire
O crestătură mică cât un zâmbet amărui, o linie de finiș amintire
Și-mi zboară gându-aiurea, și-mi vine să sparg totul, să urlu: oare cum o fi când mori
Și pun lama deoparte când mă gândesc la tata. Oricum nu pot s-o fac de 9 ori
Of, tată, ce groaznic e să nu știi cine ești, să nu știi încotro să o apuci
Tare-aș vrea să mă ridici pe greabăn, să mai întrebi o dată unde să mă duci.

Ai mei mi-au zis Camelia, mi-au dat nume de floare
Iar eu nu pot să fiu decât o biată plant-agățătoare
Știu că fiecare are drumul său în viață
Pentru moment, al meu e doar un ghem de ață.

Caut răspunsuri pe podeaua din baie
Mă țin de litieră, când tavanul se-ndoaie
E ușor să te spargi în mici bucăți de oglinzi
Când viața te-mpinge și n-ai de ce să te prinzi